Unde se plătesc cheltuielile de judecată?

află unde se plătesc cheltuielile de judecată

Când începi sau când ești deja implicat într-un proces civil, fiscal, comercial sau penal, întrebările legate de costuri apar inevitabil și destul de devreme. Multe nelămuriri se leagă de unde se plătesc cheltuielile de judecată, cine le suportă și cum se recuperează acestea la finalul litigiului.

De multe ori, părțile pierd sume semnificative doar pentru că nu înțeleg mecanismul de plată, locul efectiv unde trebuie depuse sumele sau termenele în care trebuie achitate. În practică, instanțele resping probe, amână cauze sau chiar sancționează părțile din cauza lipsei dovezii plății. Prin urmare, răspunsurile la întrebarea „unde se plătesc cheltuielile de judecată” nu sunt doar un detaliu procedural, ci o parte esențială din succesul oricărui litigiu.

Acest articol îți explică în mod detaliat: unde se plătesc cheltuielile de judecată, ce tipuri de plăți trebuie făcute, care sunt conturile de plată folosite de instanțe, cum se achită cheltuielile stabilite prin hotărâre, cum se execută debitorul și ce trebuie să faci ca să le recuperezi integral. Scopul este ca, indiferent în ce etapă a procesului te afli, să știi exact unde se plătesc cheltuielile de judecată și cum să dovedești plata într-un mod corect și eficient.

📌 Ce sunt cheltuielile de judecată și cum se stabilesc?

Cheltuielile de judecată reprezintă totalul costurilor ocazionate de desfășurarea unui proces. Cheltuielile de judecată includ:

  • taxele judiciare de timbru,
  • onorariile avocaților,
  • expertize judiciare și evaluări,
  • cheltuieli cu martorii,
  • traduceri autorizate și interpretări,
  • onorariile executorilor judecătorești în cazurile de executare silită,
  • costuri cu deplasarea, cazarea, sau alte servicii prestate de terți,
  • costuri administrative (eliberare înscrisuri, copii legalizate etc.).

Instanța stabilește cine suportă aceste cheltuielile de judecată la finalul procesului, în funcție de rezultatul procesului. Partea care pierde procesul este, în mod normal, obligată să achite cheltuielile de judecată ale părții câștigătoare.

Însă oamenii întreabă mai des unde se plătesc cheltuielile de judecată decât cine le suportă – pentru că, în practică, procedura de plată este uneori neclară.

📌 Unde se plătesc cheltuielile de judecată la începutul procesului (taxa de timbru)

Pentru reclamanți, întrebarea „unde se plătesc cheltuielile de judecată” apare chiar înainte de a depune cererea de chemare în judecată. Prima obligație financiară a persoanei care începe un litigiu este plata taxei judiciare de timbru.

Ce este taxa judiciară de timbru?

Taxa judiciară de timbru este o sumă de bani pe care o plătești statului atunci când depui o cerere la instanță sau desfășori anumite proceduri judiciare. Practic, este costul administrativ al procesului, stabilit prin OUG 80/2013.

Art. 1 alin. (2) din OUG 80/2013: Taxele judiciare de timbru sunt datorate, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de către toate persoanele fizice şi juridice şi reprezintă plata serviciilor prestate de către instanţele judecătoreşti, precum şi de către Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ce acoperă taxa judiciară de timbru?

Acest tip de taxă acoperă cheltuielile pe care statul le face pentru:

Nu acoperă onorariile avocaților, expertizelor sau executorilor judecătorești – acestea sunt cheltuieli de judecată care se plătesc către profesioniștii are efectuează serviciul.

Când trebuie plătită taxa de timbru?

Taxa judiciară de timbru se plătește:

  • înainte de depunerea cererii de chemare în judecată (pentru dosare noi) sau a unei cereri formulate în timpul judecății (pentru dosare existente).
  • în cursul procesului, când instanța îți cere completarea taxei (de exemplu: după recalcularea valorii obiectului acțiunii).
  • în cursul procesului sau chiar în afara unui litigiu, pentru anumite cereri punctuale, precum: eliberări de copii, eliberări de certificate, cereri accesorii etc.

Dacă taxa de timbru nu este plătită în termenul stabilit, cererea respectivă va fi anulată ca netimbrată.

Unde se plătește taxe judiciară de timbru?

📎 Regula

Taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei (persoana fizică sau juridică) într-un cont distinct de venituri al bugetului local – „Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru” – al unității administrativ-teritoriale în care:

  • persoana fizică are domiciliul sau reședința, sau
  • persoana juridică are sediul social.

⚠️ Rezultă că, pentru majoritatea litigiilor, taxele de timbru nu se plătesc la primăria de pe raza instanței care va judeca litigiul. Ci plata taxelor de timbru se face la primăria de care aparține persoana (de obicei, reclamantul)care plătește taxa.

🔍  De exemplu: dacă o persoană are domiciliul în Cluj-Napoca, dar dă în judecată o firmă în București, taxa de timbru se plătește la Cluj, nu la primăria din București, chiar dacă procesul se judecă acolo.

📎 Excepție

Dacă reclamantul este persoană fizică fără domiciliu sau reședință în România, atunci plata taxei de timbru se face la bugetul local al UAT-ului unde se află sediul instanței competente. Plata nu se mai face la domiciliul reclamantului, pentru că nu există un domiciliu în România.

❌ Practică eronată: plata taxei de timbru de către avocat în locul debitorului taxei

În practică, se întâlnește frecvent o eroare procedurală: unii avocați achită taxa judiciară de timbru în nume propriu, folosind propriul cont bancar sau propriile date fiscale. Deși plata efectivă poate fi făcută de orice persoană (inclusiv avocatul), debitorul taxei rămâne reclamantul, iar dovada trebuie să reflecte acest lucru. Este important de înțeles acest lucru, în contextul mai larg al întrebării unde se plătesc cheltuielile de judecată.

Problema apare atunci când:

  • chitanța este emisă pe numele avocatului,
  • contul UAT este cel aferent domiciliului avocatului, nu al reclamantului,
  • nu este menționat numele reclamantului în detalii,
  • instanța nu poate corela plata cu persoana obligată legal să o achite.

Practica eronată poate duce la consecințe administrative serioase asupra procesului de judecată, precum:

  • solicitarea completării dovezii de achitare a taxei de timbru,
  • refuzul considerării taxei ca fiind plătită,
  • necesitatea restituirii sumelor plătite greșit de către UAT,
  • întârzierea înregistrării cererii sau acordării termenului.

De aceea, chiar dacă avocatul poate efectua transferul bancar pentru comoditate, plata trebuie realizată în contul UAT-ului competent pentru domiciliul reclamantului, iar în detaliile plății trebuie menționat expres numele persoanei care datorează taxa.

Cum se achită taxele de timbru?

Taxele de timbru se achită la primăria relevantă, astfel:

  • la casieria direcției de taxe și impozite locale,
  • online, dacă primăria este în Ghișeul.ro,
  • prin ordin de plată în contul primăriei,
  • prin mandat poștal.

Contul bancar pentru plata taxei judiciare de timbru nu este la instanță, ci la unitatea administrativ-teritorială (primăria) unde ai domiciliul/reședința sau sediul social.

Găsești contul bancar relevant pe site-ul direcției de taxe și impozite locale. Fiecare primărie publică lista conturilor IBAN pentru:

  • taxe locale,
  • amenzi,
  • taxe judiciare de timbru – cont separat,
  • alte taxe de timbru.

🔍  De exemplu: Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 3 → secțiunea „Conturi IBAN” → „Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru”. Dacă nu vezi secțiunea, caută direct: „Cont taxe judiciare de timbru [nume UAT]”.

O modalitate facilă prin care poți achita taxa de timbru este prin platforma ReJust.

Unde se plătesc cheltuielile de judecată prin platforma rejust
Plata taxei de timbru prin platforma ReJust

Depunere dovadă

Dovada plății taxei de timbru se depune la dosar. Poate fi depusă fizic, la registratura instanței sau în ședința de judecată. Poate fi depusă și online, prin e-mail, portalul respectivei instanțe sau prin platforma ReJust.

📌 Unde se plătesc cheltuielile de judecată pentru expertize

Expertizele reprezintă un alt capitol major într-un proces. Problema unde se plătesc cheltuielile de judecată, privește și expertiza, care are un regim propriu.

Ce reprezintă costurile cu expertiza?

Costurile cu expertiza sunt sumele stabilite de instanță pentru efectuarea unei lucrări tehnice de specialitate (expertiză contabilă, tehnică, imobiliară, psihologică etc.). Aceste sume includ onorariul provizoriu al expertului, eventualele suplimente solicitate în cursul procedurii și alte cheltuieli necesare realizării raportului de specialitate.

Costurile expertizei reprezintă o cheltuială procedurală necesară desfășurării procesului și trebuie avansate în timpul judecății.

Cine plătește cheltuielile de judecată cu expertiza?

Atunci când instanța dispune expertiza, ea stabilește și partea obligată să avanseze onorariul provizoriu: fie reclamantul, fie pârâtul, fie ambele părți în cote egale sau proporționale, în funcție de utilitatea lucrării și de sarcina probei.

Instanța stabilește și termenul în care suma trebuie achitată și contul în care trebuie achitate.

Unde se plătesc cheltuielile de judecată cu expertiza?

Există două categorii de experți într-un proces de judecată. Expertul desemnat este specialistul numit direct de instanță sau de organul competent pentru a realiza expertiza. Are rolul de a furniza un raport imparțial și obiectiv cu privire la obiectul cauzei.

În schimb, experții părților sunt specialiști angajați de fiecare parte implicată în proces pentru a susține propriile puncte de vedere. Experții parte verifică concluziile expertului desemnat și formulează obiecțiuni, dacă le consideră eronate.

📎 Unde se plătesc cheltuielile de judecată pentru expertul desemnat de instanță

Suma de bani aferentă expertizelor nu se plătește direct în contul expertului desemnat de instanță. Onorariile pentru expertizele tehnice judiciare se plătesc în „contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare” indicat de organul îndreptățit să dispună efectuarea expertizei (instanța sau organul de urmărire penală).

În alte cuvinte, instanța va indica contul în care trebuie să se facă plata prin încheierea de ședință prin acre a dispus efectuarea expertizei.

Partea depune banii, depune dovada în dosar, iar biroul de expertize virează ulterior suma către expertul principal.

În cazul unor expertize specializate, pentru care există corpuri profesionale, cheltuielile de judecată cu expertiza se pot plăti în conturi dedicate. De exemplu, costurile cu expertize contabile judiciare se plătesc în conturile CECCAR, conform dispoziției instanței care dispune această probă.

📎 Unde se plătesc cheltuielile de judecată pentru expertul ales de fiecare parte

Pentru expertul ales de fiecare parte, regula este diferită. Partea își plătește direct expertul, în contul comunicat de acesta, conform contractului dintre cei doi. Onorariul nu trece prin instanță și nici prin biroul local, deoarece expertul parte nu este numit de organul judiciar, ci contractat privat de către parte.

Plata se face ca orice prestare de servicii. Întrebarea „unde se plătesc cheltuielile de judecată pentru expertiză?” în cazul expertului parte are un răspuns simplu: acolo unde au convenit părțile.

📌 Unde se plătesc cheltuielile de judecată pentru traduceri, copii certificate și alte servicii

Traducerile autorizate, legalizările, copiile certificate sau extrasele necesare pentru dosar sunt cheltuieli de judecată care se achită direct furnizorului:

  • traducătorului autorizat,
  • notarului public,
  • instituției emitente,
  • registrului comerțului,
  • arhivelor instanțelor.

Dacă ai nevoie de dovezi pentru a recupera aceste sume ulterior, este recomandat să soliciți facturi nominale, cu descrierea exactă a serviciului.

Așadar, la întrebare unde se plătesc cheltuielile de judecată, răspunsul este: acolo unde se prestează serviciul (traducător, notar, instituție), nu în contul instanței.

📌 Unde se plătesc cheltuielile de judecată stabilite prin hotărâre

Cine plătește cheltuielile de judecată?

📎 Regula

În mod obișnuit, cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care pierde procesul. Trebuie să achite atât costurile proprii, cât și cheltuielile cauzate părții câștigătoare (onorariul avocatului, taxele judiciare, costurile expertizelor etc.).

Obligația de plată rezultă din dispozitivul hotărârii judecătorești (partea finală), care stabilește cine plătește costurile procesului și în ce cuantum.

📎 Excepție

Instanța poate decide ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli în anumite situații, cum ar fi:

  • când ambele părți au câștigat parțial;
  • când litigiul s-a finalizat în circumstanțe speciale, precum tranzacție sau renunțarea unei părți;
  • când instanța apreciază că nu se impune tragerea unei părți la răspundere pentru cheltuieli.

Unde se plătesc cheltuielile de judecată stabilite prin hotărârea judecătorească?

Suma stabilită de instanță poate fi achitată prin una dintre următoarele modalități:

  • direct în contul părții câștigătoare, indicat de aceasta.
  • la avocatul părții câștigătoare, dacă avocatul comunică un cont bancar în nume profesional, destinat încasării cheltuielilor de judecată.

Posibilitatea executării silite

În cazul în care partea obligată la plată refuză sau întârzie achitarea cheltuielilor de judecată, partea câștigătoare poate solicita executarea silită. Hotărârea judecătorească definitivă este titlul executoriu pentru cheltuielile de judecată. Acest lucru permite recuperarea sumelor datorate prin poprirea conturilor sau alte metode de executare.

📌 Unde se plătesc cheltuielile de judecată cu onorariile avocatului

Plata către avocat

Onorariile avocatului sunt, în general, stabilite liber între avocat și partea care îl angajează, în baza unui contract de asistență juridică. Excepție fac onorariile plătite avocatului de către stat, pentru asistența juridică gratuită.

Prin urmare, plata onorariului avocatului se face de către partea care beneficiază de serviciile avocatului, către acesta.

În mod ideal, suma este virată direct în contul avocatului, în baza unei facturi. Plata se poate face și cash, dacă respectă limitele prevăzute de lege pentru plăți în numerar. În acest caz, partea trebuie să primească o chitanță pe care o poate folosi în litigiu pentru a solicita restituirea cheltuielilor de către cealaltă parte.

Restituirea onorariului avocațial de către partea pierzătoare

Partea care pierde procesul poate fi obligată să restituie cheltuielile de judecată, inclusiv onorariile avocatului, către partea câștigătoare. Aceasta plată se face direct în conturile părții câștigătoare, nu către avocatul ei.

Spre deosebirea de restul cheltuielilor de judecată, instanța are posibilitatea să reducă onorariul avocaților. Așadar, dacă judecătorul apreciază că onorariul avocațial este excesiv în raport cu complexitatea și durata cauzei, poate dispune doar restituirea lui parțială.

⚠️ Important de reținut este faptul că onorariul restituit sub formă de cheltuieli de judecată nu influențează sumele plătite de o parte către avocatul ales. Avocatul își păstrează dreptul la întreaga sumă convenită cu clientul său, indiferent cât la sută din acestea se restuie. Partea pierzătoare doar preia obligația de a rambursa acea pare din cheltuielile cu reprezentarea juridică stabilită de instanță.

📌 Unde se plătesc cheltuielile de judecată în cauzele penale

În cauzele penale avem două categorii distincte:

  • cheltuieli judiciare datorate părții civile,
  • cheltuieli judiciare datorate statului.

Dacă instanța penală te obligă la plata cheltuielilor judiciare către stat, hotărârea va indica exact contul trezoreriei unde trebuie achitată suma. Acolo este, practic, răspunsul la întrebarea unde se plătesc cheltuielile de judecată în materie penală: în conturile trezoreriei statului.

În privința părții civile, plata se face direct către aceasta, la fel ca în procesele civile.

Adaugă o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart