Căsătoria este unul dintre cele mai importante angajamente din viața unei persoane. Pe lângă latura emoțională, o căsătorie implică și aspecte juridice esențiale. În România, legea stabilește atât drepturile și obligațiile soților, cât și modul în care se administrează bunurile și datoriile în timpul căsătoriei. De asemenea, este important să cunoști procedurile legale în cazul desfacerii căsătoriei, pentru a proteja interesele familiei și ale copiilor.
Cuprins
1. Ce înseamnă căsătorie, din punct de vedere legal?
Căsătoria nu este doar un pas personal sau romantic, ci și o instituție juridică care creează drepturi și obligații clare între soți. Căsătoria este un contract.
Regimul matrimonial ales influențează modul în care sunt administrate bunurile, responsabilitățile reciproce și drepturile copiilor rezultanți din căsătorie.
În esență, ce regim matrimonial alegi stabilește cum vor fi gestionate bunurile și patrimoniul pe durata căsniciei și în caz de divorț.
Căsătorie în dreptul românesc: definiție și efecte
Conform Codului civil din România, căsătoria reprezintă „uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii”, având scopul întemeierii unei familii. În literatura de specialitate, familia este definită ca „grupul de persoane între care există drepturi și obligații izvorâte din căsătorie, rudenie sau alte raporturi asimilate relațiilor de familie” (I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed. a VIII-a, Ed. Universul Juridic, 2006, p. 12).
Începând cu momentul oficializării căsătoriei, regimul matrimonial devine aplicabil soților și stabilește modul în care bunurile comune și personale sunt gestionate, precum și obligațiile reciproce în cadrul căsniciei.
Căsătoria în România este o instituție laică
În România, căsătoria este considerată o instituție laică, ceea ce înseamnă că legea statului conferă efectele juridice ale uniunii, indiferent de credințele religioase ale soților. Astfel, oficializarea căsătoriei civile se realizează prin intermediul ofițerilor de stare civilă, care înregistrează uniunea în registrele de stare civilă și îi conferă efecte legale.
Această înregistrare este esențială: fără oficializarea civilă, căsătoria nu produce efecte juridice, iar drepturile și obligațiile soților (cum ar fi regimul matrimonial, drepturile asupra bunurilor comune sau responsabilitățile față de copii) nu sunt recunoscute de lege.
După încheierea căsătoriei civile, cuplul poate opta pentru o celebrare religioasă, care are valoare spirituală și confesională, dar nu poate înlocui oficializarea civilă. În practică, acest lucru înseamnă că ceremonia religioasă poate fi organizată după ce căsătoria civilă a fost validată de stat, iar autoritățile religioase nu pot înregistra sau conferi efecte legale căsătoriei în absența actului civil.
Căsătorie încheiată în afara României
Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din cauza C-673/16 (Coman și alții) a stabilit că, în contextul legislației Uniunii Europene privind libera circulație a persoanelor, noțiunea de „soț” include și soții de același sex. Astfel, un stat membru al UE nu poate refuza acordarea dreptului de ședere unui resortisant al unei țări terțe, soțul unui cetățean al Uniunii, exclusiv pe motiv că statul respectiv nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex.
Ca urmare, începând cu anul 2023, persoanele care s-au căsătorit cu parteneri de același sex într-un stat membru al Uniunii Europene pot solicita în România viza de intrare și dreptul de ședere fără a mai fi nevoie de transcrierea certificatului de căsătorie în registrele de stare civilă române.
Scopul acestei măsuri este de a permite continuarea vieții de familie pe teritoriul României, însă aceasta nu echivalează cu recunoașterea căsătoriei și nu conferă alte drepturi legale asociate unei căsătorii recunoscute oficial.
2. Înainte de căsătorie: ce este logodna și ce obligații legale implică?
Ce este logodna?
Logodna reprezintă promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria și este reglementată în Codul Civil român în vigoare, începând cu 1 octombrie 2011. Deși Codul Civil consacră logodna, aceasta nu este definită explicit și nu prevede sancțiuni legale pentru ruperea angajamentului, ceea ce o diferențiază de căsătorie.
Poți desface logodna?
Ruperea logodnei este legal permisă. Niciun logodnic nu poate fi constrâns să încheie căsătoria, iar sancțiuni pecuniare pentru desfacerea logodnei sunt interzise. Codul Civil dispune expres că orice clauză penală pentru desfacerea logodnei este considerată nulă.
Obligații financiare rezultate din ruperea logodnei
Deși ruperea logodnei nu este sancționată direct, există anumite obligații financiare:
Restituirea darurilor
Fiecare logodnic poate solicita înapoi darurile oferite cu ocazia logodnei, dacă acestea au fost făcute în considerarea căsătoriei sau pe durata logodnei. Excepție fac darurile obișnuite, de valoare redusă, care nu sunt detaliate în lege.
Despăgubiri pentru cheltuieli
Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată să suporte despăgubiri pentru cheltuielile rezonabile făcute în vederea celebrării căsătoriei, precum și pentru alte prejudicii cauzate.
Ruperea logodnei nu generează obligații de despăgubiri atunci când aceasta intervine prin consimțământul ambelor părți sau este acceptată de celălalt logodnic.
Abuzul de drept în contextul logodnei
Conceptul de abuz de drept apare atunci când o persoană își exercită drepturile în mod excesiv sau nejustificat, cauzând prejudicii altor persoane. În cazul logodnei, abuzul poate apărea, de exemplu:
- ruperea logodnei cu rea-credință – când unul dintre logodnici întrerupe logodna brusc și fără motiv serios, cu scopul de a provoca suferință.
- promisiuni false de căsătorie – când un logodnic promite căsătoria fără intenția reală de a respecta angajamentul, pentru a obține avantaje materiale sau emoționale.
- ruperea logodnei în momente critice – de exemplu, cu câteva zile înainte de nuntă, cauzând prejudicii financiare sau emoționale semnificative.
În astfel de situații, logodnicul afectat poate solicita despăgubiri în instanță, pentru prejudiciul financiar cauzat. Cererea trebuie depusă în termen de 1 an de la data ruperii logodnei, conform Codului Civil.
3. Căsătorie în România: condiții pentru încheierea valabilă
În România, legea prevede o serie de condiții pentru ca o căsătorie să fie valabilă. Respectarea acestora asigură protecția ambilor soți și a eventualilor copii.
Vârsta necesară pentru căsătorie
Căsătoria poate fi încheiată liber de persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani. Minorii cu vârsta între 16 și 18 ani pot încheia o căsătorie doar dacă justifică motive temeinice, obțin aviz medical, consimțământul părinților sau al tutorelui și autorizarea instanței de tutelă din circumscripția domiciliului minorului. În situațiile în care doar un singur părinte exercită autoritatea părintească, este suficient consimțământul acelui părinte.
Unicitatea căsătoriei
Legea interzice unei persoane deja căsătorite să încheie o nouă căsătorie înainte de desfacerea celei existente.
Deși România, ca și restul statelor UE, interzice poligamia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că protecția vieții familiale prevăzută de articolul 8 din Convenția Europeană se poate extinde și asupra familiilor constituite altfel decât potrivit tradiției europene, cu condiția ca acestea să fie recunoscute de legea națională. Astfel, relația familială dintre un străin poligam și copiii săi beneficiază de protecție, chiar dacă nu există obligația de recunoaștere a căsătoriei poligame.
Interdicția căsătoriei între rude
Codul civil interzice căsătoria între rude în linie dreaptă (ascendenți și descendenți) și între rudele în linie colaterală până la gradul al patrulea inclusiv. Excepțional, căsătoria între rudele colaterale de gradul al patrulea poate fi autorizată de instanța de tutelă, pe baza unui aviz medical special. Această interdicție se aplică și în cazul persoanelor legate prin adopție, atât pentru rudele create prin adopție, cât și pentru rudele naturale ale persoanei adoptate.
Căsătoria persoanelor protejate: consiliere judiciară și tutelă specială
Persoanele care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială trebuie să obțină consimțământul consilierului sau al tutorelui înainte de a încheia căsătoria. În anumite situații, este necesară și aprobarea instanței de judecată, care analizează dacă căsătoria este în interesul persoanei și dacă aceasta înțelege implicațiile juridice ale actului. Scopul acestor măsuri este de a proteja persoanele vulnerabile și de a preveni abuzurile sau exploatarea acestora.
Obligația viitorilor soți de a-și declara starea de sănătate
Legea prevede că viitorii soți trebuie să își comunice reciproc starea de sănătate. Această cerință are un dublu scop: unul medical, pentru prevenirea riscurilor asociate anumitor afecțiuni, și unul practic, pentru ca fiecare viitor soț să poată lua o decizie informată cu privire la încheierea căsătoriei. Omisiunea intenționată a unei afecțiuni grave poate constitui motiv de nulitate a căsătoriei, în timp ce afecțiunile minore, curente și vindecabile nu afectează validitatea acesteia.
4. Căsătorie în România: drepturile și obligațiile soților
Drepturile soților
Fiecare soț are drepturi egale în cadrul căsătoriei. Aceasta include dreptul de a participa la administrarea bunurilor comune, dreptul la respect și sprijin reciproc și dreptul de a decide împreună în privința familiei și a copiilor.
Drepturile soților în căsătorie sunt garantate de lege indiferent de sexul sau venitul fiecărui soț.
Obligațiile soților
Soții au obligația de a se sprijini reciproc, atât moral, cât și material. Ei trebuie să contribuie la întreținerea familiei, la cheltuielile gospodărești și la creșterea copiilor, proporțional cu posibilitățile fiecăruia.
Această contribuție poate fi în bani, muncă sau alte forme, în funcție de acordul dintre soți.
Legătura cu regimul matrimonial
Regimul matrimonial ales influențează modul în care se aplică drepturile și obligațiile.
În regimul comun al bunurilor, bunurile și veniturile obținute pe parcursul căsătoriei sunt considerate comune, iar ambii soți au drepturi și obligații egale asupra lor.
În regimul separării bunurilor, fiecare soț își păstrează proprietatea asupra bunurilor și veniturilor proprii, iar obligațiile financiare sunt individuale, cu excepția cheltuielilor comune pentru familie.
Soții pot alege și un regim al comunității convenționale de bunuri, în care stabilesc printr-un contract prenupțial ce reguli se aplică căsătoriei lor.
Protecția drepturilor soților
Legea prevede mecanisme pentru a proteja drepturile soților, inclusiv partajul bunurilor comune în cazul divorțului și măsuri pentru respectarea obligațiilor familiale. Astfel, regimul matrimonial ales de soți poate influența semnificativ modul în care se realizează echilibrul drepturilor și obligațiilor în căsătorie.
5. Poate fi anulată o căsătorie?
Căsătoria, ca orice alt act juridic, poate fi declarată nulă dacă la momentul încheierii sale au fost încălcate regulile legale privind validitatea acesteia. Anularea căsătoriei reprezintă o măsură juridică aplicată de instanță, prin care uniunea este considerată ca și cum nu ar fi existat niciodată. Motivele de nulitate se împart în nulitate absolută și nulitate relativă.
Nulitatea absolută a căsătoriei
Bigamie
Căsătoria poate fi anulată dacă unul dintre soți era deja căsătorit la data încheierii noii căsătorii. Legislația interzice explicit încheierea unei noi căsătorii de către o persoană care se află deja într-o uniune validă.
Încălcarea unei interdicții legale
Dacă unul dintre soți se află sub interdicție judecătorească de a se căsători, căsătoria este nulă. Această interdicție poate fi instituită de instanță pentru protejarea unei persoane sau a ordinii publice.
Legături de rudenie
Căsătoria este nulă dacă soții sunt rude directe sau colaterale până la gradul al patrulea inclusiv, conform Codului civil. Interdicția urmărește protejarea sănătății și moralității publice.
Lipsa consimțământului
Căsătoria nu este valabilă dacă unul sau ambii soți nu și-au exprimat liber acordul la momentul încheierii uniunii. Consimțământul trebuie să fie exprimat în mod voluntar și conștient, fără constrângeri sau presiuni externe.
Căsătoria fictivă
Căsătoria poate fi anulată dacă a fost încheiată doar pentru obținerea unor avantaje materiale sau beneficii, fără intenția reală de a trăi împreună ca soț și soție. Aceasta include situațiile în care căsătoria servește scopuri ilegale sau frauduloase.
Nulitatea relativă a căsătoriei
Vârsta minimă neîndeplinită
Căsătoria este anulată dacă unul dintre soți nu avea vârsta legală de 18 ani la momentul încheierii, cu excepția situațiilor în care a fost obținută o dispensă judecătorească care permitea căsătoria minorului.
Consimțământ viciat
Căsătoria poate fi anulată dacă consimțământul a fost obținut prin eroare, dol (înșelăciune) sau violență. În astfel de cazuri, uniunea nu reflectă voința reală a persoanei implicate.
Imposibilitatea fizică de a consuma căsătoria
Dacă, la data încheierii căsătoriei, unul dintre soți era fizic incapabil de a consuma căsătoria, aceasta poate fi anulată. Scopul legii este de a proteja validitatea uniunii și drepturile ambelor părți.
Procedura de anulare căsătorie
Anularea căsătoriei se realizează printr-un proces de instanță. Soțul interesat depune cerere de chemare în judecată la instanța competentă, care va analiza temeinicia motivelor invocate. Dacă instanța consideră că motivele sunt întemeiate, va pronunța hotărâre judecătorească de anulare a căsătoriei.
Efecte anulare căsătorie
După pronunțarea unei hotărâri judecătorești de anulare, căsătoria este considerată nulă încă de la data încheierii sale. Ca și cum nu ar fi existat niciodată.
Totuși, drepturile și obligațiile dobândite pe durata căsătoriei pot fi protejate, mai ales dacă unul dintre soți a acționat de bună-credință. Copiii rezultați dintr-o astfel de căsătorie sunt considerați copii legitimi, iar instanța decide asupra exercitării autorității părintești și a obligațiilor de întreținere ținând cont de interesul superior al copilului.
6. Desfacere căsătorie și divorț
Motivele divorțului
Divorțul poate fi cerut în instanță în următoarele situații:
- consimțământul ambilor soți – divorțul amiabil, când ambii soți sunt de acord și stabilesc împreună condițiile privind copii, bunuri și întreținere.
- divorțul din culpa soțului – când un soț provoacă destrămarea căsătoriei prin comportament abuziv, infidelitate, violență sau abandon de familie.
- divorțul din cauze obiective – când căsătoria s-a destrămat efectiv, indiferent de vinovăția soților, și conviețuirea comună nu mai este posibilă.
Motivele pentru desfacere căsătorie prin divorț sunt reglementate de Codul Civil, iar instanța analizează circumstanțele fiecărei cauze în parte.
Partajul bunurilor comune
În cazul divorțului, instanța stabilește împărțirea bunurilor comune, în cadrul aceluiași proces sau într-unul separat. Modul în care acestea se împart depinde de regimul matrimonial ales.
În regimul comun al bunurilor, toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei se împart între soți. Împărțirea se face conform contribuției la dobândirea bunurilor comune.
În regimul separării bunurilor, fiecare soț păstrează proprietatea asupra bunurilor deținute individual.
Obligații financiare după divorț
Instanța poate stabili și pensii alimentare sau alte obligații financiare pentru soț sau copii. Aceasta asigură continuarea întreținerii familiilor și protejează interesele minorilor sau ale soțului care are nevoie de sprijin financiar.
Protecția drepturilor foștilor soți
Legea urmărește să asigure echilibrul drepturilor și obligațiilor după desfacerea căsătoriei prin divorț. Astfel, niciunul dintre foștii soți nu poate fi nedreptățit, iar măsurile instanței țin cont de contribuția fiecăruia la familie, nevoile copiilor și situația economică a ambelor părți.
